Jakas reklama 

 

Ştefan I Muşat a fost domnitor în Moldova în perioada 1394 - 1399.

Era frate sau nepot al lui Petru I şi Roman I şi a ajuns pe tron cu ajutorul polonezilor, astfel încât a devenit vasal regelui Poloniei căruia i-a promis ajutor împotriva oricărui duşman. Acest comportament manifestat faţă de poloni, l-a supărat pe regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, care avea şi el pretenţii de suzeranitate asupra Moldovei şi care era şi în relaţii de duşmănie cu Polonia. În aceste condiţii, Sigismund organizează o expediţie împotriva lui Ştefan I Muşat, şi trecând munţii asediază cetatea Neamţului, dar fără a o putea cuceri. În timpul retragerii, oastea ungurească a fost atacată şi zdrobită de către Ştefan, (în februarie 1395), "la Hindău", astăzi satul Ghindăoani, judeţul Neamţ.

A participat ca aliat al polonezilor la bătălia dezastruoasă de lângă Worskla (12 august 1399) împotriva tătarilor, unde oastea creştină a fost învinsă, şi unde se pare că Ştefan şi-a pierdut viaţa.

A fost înmormântat la Rădăuţi, iar pe piatra de mormânt pusă de strănepotul său Ştefan cel Mare, se aminteşte de victoria strălucită de la Ghindăoani.


Predecesor:
Roman I
Domnitor al Moldovei
1394 - 1399
Succesor:
Iuga



. - . - . - . - . articles apartments in Barcelona pozycjonowanie stron www Property Repossession GG katalog firm Opony forum nlp Życzenia imieninowe obuwie roboczekursy elearning | kursy elearningowe | szkolenia elearningowe | kursy internetowe | tłumaczenia | Kursy przez internet | Fraza kb | negocjacje handlowe | Jądro ciemności | Syzyfowe prace | Zbrodnia i kara | słownik niemieckiego | Gloria victis - streszczenie | Romeo i Julia streszczenie | ściągi prezentacje maturalne do liceum