Anaximene (Greacă: Άναξιμένης) din Milet (585- 525 î.Hr.) a fost un filozof grec presocratic din a doua parte a secolului VI î.Hr., probabil un mai tânăr contemporan al lui Anaximandru, al cărui elev şi prieten se consideră că a fost.
Anaximene a fost preocupat, asemenea celorlaţi filozofi ionieni, de căutarea elementului primordial, etern şi divin, identificat de el cu aerul (înlocuind prin acesta apeiron-ul abstract al dascălului său).
El a considerat că aerul, cu conţinutul său variat, prezenţa sa universală, asociaţiile sale, în credinţele populare, cu fenomenul vieţii şi al creşterii, este sursa a tot ce există. Totul e aer la diferite niveluri de densitate, şi, sub influenţa căldurii, care produce dilataţie, şi a frigului, care produce contracţia volumelor, acesta dă nastere la diferitele forme ale existenţei. Procesul are loc în două direcţii, în funcţie de predominarea căldurii sau a frigului. Astfel s-a format un disc de pământ, care pluteşte într-un aer ce îl înconjoară. Condensări similare au produs Soarele şi stelele, iar starea de combustie pe care o au aceste corpuri este datorată vitezei cu care se produc mişcările lor.
Aerul este deci principiul tuturor lucrurilor, substrat unic şi infinit al lor (dar nu indefinit), element primordial nelimitat ca mărime. Rarefiat, devine foc; comprimat,devine apă, nor, pământ. Zeii înşişi s-au născut din aer iar sufletul provine la rândul lui din aer. Aerul este divinitatea, perfecţiunea deci, ceea ce cuprinde în sine totul şi la care revine totul.
Anaximene reconfirmă ideea comună a milesienilor că nimic nu se naşte din nimic. Filosofic, aceasta înseamnă: principiul este veşnic şi nimănui dator.
Anaximene a fost primul care a formulat teoria saltului calitativ în urma acumulărilor cantitative. Concepând sufletul ca o boare de aer, Anaximene abordează astfel tema raportului dintre conştiinţă şi materie, dintre om şi cosmos. Potrivit tradiţiei, el a fost primul om de ştiinţă care a recunoscut că luna nu posedă o sursă de lumină, ci o reflectă doar pe cea a soarelui şi a explicat originea curcubeului. Autoritatea lui Anaximene a depăşit-o în secolul V î.Hr. pe cea a lui Anaximandru, ideile sale influienţându-i pe Anaxagora, Pitagora, Leucip, şi Democrit.
| Acest articol face parte din seria filozofilor presocratici |
|
Şcoala milesiană : Thales • Anaximandru • Anaximene Şcoala pitagoreică : Pitagora • Alcmeon • Philolaos • Archytas Şcoala din Efes : Heraclit — Şcoala eleată : Xenofan • Parmenide • Zenon din Eleea • Melissos din Samos Pluraliştii : Anaxagora • Empedocle — Atomiştii : Leucip • Democrit Sofişti : Protagoras • Prodicos • Gorgias • Hippias • Critias |